Lucruri pe care sa nu le mai faceti cand sunteti epuizati

1. Nu mai comparati lupta cu ceilalti.

Acum mai bine de un an, o veche prietena a fost diagnosticata cu cancer la san. Are aceeasi varsta ca mine si este o persoana pe care am admirat-o de mult timp, desi ne-am dezvaluit dincolo de interactiunile ocazionale pe social media.

Ea a lasat task-uri la munca neimplinite, in ciuda riscului financiar implicat; s-a indepartat de relatiile care nu erau potrivite pentru ea, chiar si in timpul angajarii, cand ar fi fost mai usor sa ramana; si a sarit in peste 100 de avioane, fiecare salt reprezentativ al curajului care ii ghideaza fiecare alegere inspirata si indrazneata de viata. S-a confruntat cu cancerul cu un tip de vitejie pe care am asteptat-o ​​de la ea, impreuna cu o onestitate si o vulnerabilitate in ceea ce priveste temerile ei care, pentru mine, prezinta si mai multa putere. Dar, totusi, stiu ca a fost groaznic.  In timp ce stau aici in propriile mele circumstante foarte norocoase – la aceeasi varsta ca ea – imi spun adesea ca nu am niciun motiv sa ma lupt. Experienta mea actuala nu ar putea fi numita nici macar o lupta in comparatie cu ceea ce a simtit ea. Ar trebui sa accept cand am o zi grea si sa ma imping prin orice oboseala sau disconfort. Pentru ca am noroc.

Dar realitatea este ca mai am zile grele. Inca trec printr-o sarcina cu risc ridicat, jongleez mult si ma ocup de o serie de temeri si simptome fizice care necesita compasiunea mea. Nu as compara zilele grele cu anul ei devastator – in mod clar nu exista nicio comparatie – dar ideea este ca nu trebuie.

 

2. Nu mai pune accentul pe lucruri care nu sunt prioritati.

Cand trecem printr-un moment dificil, trebuie sa facem un plus de discriminare cu privire la ceea ce conteaza cu adevarat si ce nu. Daca ne epuizam cu ceea ce nu este esential, vom avea putina energie pentru lucrurile care pot muta cadranul in zonele vietii noastre care au cea mai mare nevoie de atentia noastra. Imi amintesc cand am avut o interventie chirurgicala pentru a elimina fibroamele uterine cu sapte ani in urma. Stiam ca trebuie sa o iau usor sau altfel imi voi prelungi vindecarea, dar am simtit si nevoia coplesitoare de a mentine ordinea in mediul meu.

 

Vasele pot astepta pana dimineata? Sau pot face pe altcineva? Fiecare e-mail are nevoie de un raspuns imediat? Pot spune nu unor cereri? Pot sa-mi simplific rutina zilnica? Ce trebuie sa fac cu adevarat pentru mine – fizic, emotional si profesional? Si ce vreau sa fac doar pentru ca eu cred ca ar trebui?