E greu cu batranii

Cu cât înaintează în vârstă, parcă-i tot mai greu cu bătrânii. Sunt încăpățânați din cale-afară și vor să facă numai ce vor ei. Ieri, când m-am întors de la Alba Iulia, am făcut o oprire în orașul meu – Făget. Acasă era bunica din partea mamei, venită în vizită. Cu tot cu câine. Apropo, bunica din partea mamei a fost întotdeauna o fire mai severă, căreia îi place să te critice și să te atingă acolo unde te doare cel mai tare. Și cel mai amuzant e că face lucrurile astea în mod involuntar, adică ea nu vrea să supere prin ceea ce zice, mdar… În fine, m-am obișnuit de mică cu firea ei. Și țin la ea și o respect, că doar e bunica mea.

Să revin. Ieri, la un moment dat, trebuia să plec până în oraș. Bunica a zis că vrea să vină cu mine. Știam că am mașina plină cu bagaje, dar nu am mai spus nimic. M-am dus frumos și am tras bagajele ca să-i fac loc în față. Când a venit la mașină mi-a zis: Dar eu vreau să stau în spate! Bun, a durat ceva timp până am convins-o că trebuie să stea pe locul din față.

Apoi, am mers în benzinărie și bunica se minuna:

– Vaaai, dar ce au mai renovat autogara! Uite, pe aici era intrarea, acolo era WC-ul…

– Dar, bunica, aici nu e autogara.

– Da` ce-i aici?

– Aici e Petrom, benzinăria. Autogara e dincolo de gard.

Apoi, am ajuns acasă. Ne-am dat jos din mașină. Deja se întunecase afară. Eu am luat-o înainte, bunica a rămas puțin în urmă și aud că strigă nervoasă după mine:

– Da` nu stinge becul, că nu mai văd nimic!!!

– Bunica, nu l-a stins nimeni. E cu senzori…