Minti de ingheata Bega!

Umblă, în ultima vreme, prin anturajul meu un personaj foarte interesant. Atât de interesant încât a devenit un studiu de caz pentru mine. Nu ştiu dacă să-mi fie milă de ea (că e vorba de o domnişoară), fiindcă are 27 de ani deja. Mai degrabă tind să cred că e vorba de probleme mintale.
Don’şoara asta minte atât de mult şi atât de prost, încât uită ce i-a zis lui X şi merge la Y şi îi spune contrariul celor de dinainte. X şi Y se cunosc şi, din vorbă în vorbă, îşi dau seama de minciunică, ceea ce mi se pare penibil. Mai grav e că don’şoara, ţuc-o mama pe ea, minte despre chestii mărunte şi nesemnificative, de exemplu: cât dă pe chirie, că e acasă, dar de fapt ea e în oraş, că n-are ţigări şi hop!, îi cad din poşetă. Azi îi spune la X că n-a mai făcut sex din septembrie, apoi merge la Y şi îi zice că aseară şi-a tras-o şi vai ce bine a fost… Mna, înţelegeţi voi, minte cu chestii mărunte şi neesenţiale care te fac să te alarmezi. Că dacă minte despre lucruri absolut banale, oare cum minte când e vorba de lucruri importante. Şi toată treaba vine ca pachet promoţional la un comportament incredibil de nesimţit, gen: face vizite pe neaşteptate (sună la interfon şi zice sec “Deschide! Eu sunt!”, fără să dea un telefon înainte să intrebe dacă-s pe acasă), intră în casă şi se plimbă de parcă ar fi casa ei, deschide şifonierul şi alege haine care-i plac, apoi mă loveşte cu “Nu ştiu de ce ţi-ai cumpărat bluza asta. Nu-ţi vine bine! Mai bine mi-o dai mie să o port o vreme!” – mă lasă mască astfel de afirmaţii şi nici n-apuc să zic “Nu!” sau se scuză că o doare capul şi că se duce în dormitor să se întindă, ca să mă duc după 10 minute, să verific dacă e în regulă şi s-o găsesc în baie, în cadă – că no, avea chef să se relaxeze şi n-a vrut să mă mai deranjeze, aşa că şi-a căutat ea prosop şi haine de schimb în dulapul MEU!. Şi un om de pe stradă poate să vină să-mi ceară ajutor şi fac tot posibilul să îl ajut, dar pe bune, nu că mă deranjează, dar poţi să întrebi (te rog!) înainte de a-mi lua sub control obiectele personale?

Apoi, că tot suntem în lumea online, mă amuză teribil oamenii ăia care se cred superbloggeri, care mint cu atâta pasiune încât şi ei cred miniciunile lor, gen “Mda, deci, am primit aseară un mail de la Zoso şi zicea că ultimul meu articol a fost senzaţie!” sau “Pff, când mă duc la Bucale, trebuie să îi zic lui Arhi să ieşim la o bere. Ce? Nu ştiai că eu şi Arhi suntem prieteni la cataramă?!”. Şi ei, dragii de ei, sunt bloggeri apăruţi peste noapte şi abia strâng 30 de vizite zilnic.
Acum, nu zic asta fiindcă mă cred eu mare deşteaptă şi fiindcă blogul meu ar fi foarte popular, nu, mai am foarte mult de muncit, dar măcar nu mă pretez la astfel de minciuni jalnice şi demne de o flegmă între ochi.

Şi fiindcă tot se apropie Valentine’s Shit Day, intru şi la subiecte mai sensibile. Să nu uităm de oamenii care joacă pe şpe fronturi, cu sufletele a şpe persoane, doar de dragul de a simţi că ei încă pot şi trebuie să şi-o dovedească. Deci, serios, pentru ce mai vii la mine să îmi spui tot felul de cuvinte frumoase, în timp ce te ţii după cealaltă, că o iubeşti şi că o vrei înapoi şi îi juri (zilnic) că nu ne mai vorbim şi că totul s-a terminat între noi doi?