City of Energy

Era iarnă, luna decembrie a anului 1882, când autorităţile timişorene au încheiat un contract de concesionare cu societatea Anglo-Austrian Bruch Electrical Companz Ltd., pentru iluminarea electrică a străzilor din oraşul de pe Bega. Doi ani mai târziu, pe 12 noiembrie 1884, Timişoara intra în istorie ca primul oraş european cu străzi iluminate electric, cu o lungime de 59 km şi 731 de lămpi. O altă premieră a Timişoarei are loc la scurt timp, în 1889, când începe alimentarea cu energie electrică a tramvaielor. Un detaliu mai puţin cunoscut din istoria energetică timişoreană este că în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial (în 1942, mai exact), iluminatul public a fost scos din funcţiune, excepţie făcând doar 63 de lămpi camuflate. Dar revin la marele eveniment din 1884, căci despre asta e articolul.

În această toamnă, pentru aniversarea celor 129 de ani de la primul iluminat public stradal cu energie electrică din Europa, transformatorul Enel din Piaţa Ţepeş Vodă (vis-a-vis de Judecătorie) a devenit o operă de artă stradală, sub semnătura artistului Flaviu Roua aka Jones.

Este pentru a doua oară când are loc o astfel de iniţiativă în Timişoara. În 2012, artiştii Alex Baciu şi The Orion au pictat primul post de transformare din Timişoara. Ambele au făcut parte dintr-un proiect al companiei Enel, City of Energy. Pe scurt, City of Energy a debutat în 2011 cu un concurs susţinut de nume cunoscute în peisajul graffiti şi street art din România: Saddo, Aitch, Pisică Pătrată, Noper, Sinboy şi Kitră. Şi a continuat cu o expoziție extraordinară de becuri de dimensiuni umane, pictate creativ de unii dintre cei mai talentaţi artişti graffiti din România. A fost un prim pas făcut de Enel pentru a umple de culoare Bucureștiul.

E foarte probabil ca până în această lună să nici nu fi observat că există un post de transformare în Piaţa Ţepeş Vodă. Acum e imposibil să mai treceţi pe lângă el fără să-i admiraţi colorata “haină” sau fără să citiţi mesajele inscripţionate pe acesta, care amintesc de premiera din 1884. Am tot trecut pe acolo în ultima săptămână şi tare m-am mai minunat. Să nu mai zic că într-una din zile eram cu maşina şi m-am învârtit de vreo două ori prin jurul postului de transformare, curioasă din calea-afară să-i descopăr toate desenele, de pe fiecare faţadă. Mi se pare fascinant cum, cu puţină culoare, un loc se poate transforma radical din punct de vedere vizual. Dacă aveţi drum pe lângă postul de transformare sau dacă l-aţi văzut deja, să ştiţi că tare m-aş bucura să aflu părerile voastre.