Internet Censorship in America

PROTECT-IP (sau PIPA) este un proiect de lege care e dezbătut în Senatul american și care e pe cale să fie promulgat de către Congresul US. Legea permite corporațiilor și statului să cenzureze Internetul cu scopul de a proteja ”creativitatea”. Astfel, cu ajutorul acestui act, cei ”vătămați” pot cere unui judecător să blocheze un întreg site dacă pot demonstra că el este ”dedicat încălcării drepturilor de autor”.

Să nu uităm totuși că statul american deja a închis câteva site-uri fără ca proprietarii să aibă dreptul la recurs. Deci, se pare că au legi suficiente pentru a împiedica pirateria și încălcarea drepturilor de autor (vezi DMCA 1998, PRO-IP Act 2008, ACTA 2011). Cu o asemenea nouă lege, ”sharing”-ul unui video ce conține orice element cu ”copyright” (să zicem melodia din fundal), poate fi considerat comportament ilegal conform acestei legi.

Pe scurt, să zicem că cineva și-a filmat un amic care îl ironizează pe Justin Bieber ( nu mi-a venit altceva în cap la ora asta, și trebuia să trolez  ) imitându-i gesturile pe un fond muzical al artistului. Apoi filmarea ajunge pe  youtube și clipul este dat și pe twitter. În această situație, e foarte probabil ca youtube/twitter să fie dat în judecată iar autorul/utilizatorul care a publicat materialul să fie pasibil de 5 ani de închisoare.

Mai mult, se estimează că legea va costa statul american aproximativ 47M$/an pentru o lege care nu face altceva decât să cenzureze și să îngrădească dreptul la libera exprimare. Un alt aspect este că nu numai americanii vor fi afectați ci utilizatorii din toată lumea, din moment ce un site poate fi închis oricând din motive de fraudă sau încălcare a drepturilor de autor.