Goluri ingemanate

Poate ca totul este o pereche. Chiar de totul inseamna un ciorap stang, cocolosit, ce intregeste dreptul carpit. Poate ca golul e o haina rupta-n coate, un nimic intr-un crater, un ocean cu valuri golase, tradat de pontoane. Golurile sunt lacune fara corp. Ce maresc distanta dintre inima si uitare. Niste abisuri plesuve, niste curenti marini starniti de o lingurita boanta. Golurile-s parazite. Se divid, se ingemaneaza, se transmit, gauresc, seaca, saracesc.

In timp ce noi, doi prosti sau mai multi asteptam o incarcare, negand un transfer de nimic. Ce rost are sa-mi reprosez ca m-am indragostit de-un gol de dor, de-un gol de aer din pieptul unui trecator? Ce rost are sa-ti reclami ca iubesti un coate goale ori ca mesteci o iluzie pe stomacul gol? Avem nevoie de goluri neinundabile. Sa stim ca departarile ne imbina si clepsidrele sparte ne unesc. Avem nevoie de goluri late ca sa ne aflam treapta, ca sa ne asamblam gandurile.

Si sa ne conjugam zi de zi cuvintele care ne impletesc in acel putin. Care altfel ar insemna un alt mare gol intr-un pustiu odihnit. Pe langa tot ce-I gol si neimbracat suntem la fel de goi si noi. Neintemeiati sub un cer falos, care fara ploi pare un insucces prevestit. N-am sa ma chinui sa umplu golul nimanui. Nici cu minciuni, nici cu puncte, nici cu mine. Vreau sa-ti amintesti doar ca niciodata nu e  tarziu. Sa inchizi golul ca pe o pravalie paguboasa, sa faci cu ochiul ghinionului si sa seduci tacerea. Ti-as da adresa unui gol. Dar, vei trece pe langa el, confundandu-l cu un pahar plin. Si n-o sa te intereseze niciodata cat de lustruit a fost un pahar, atat timp cat ti-e sete sa-l golesti.