Generatia virtuala Triple XXX

Eu sunt genul de om care-si pune intrebari in legatura cu orice. Dar cu orice, caci de multe ori ma minunez si eu de ce-mi casuneaza micul si stingherul meu instrument cu neuroni de la etaj. Cineva imi spunea ca un om care nu-si pune intrebari si nu se indoieste si de sine insusi, nu are simtul realitatii. Apropo, stiti cum se numeste arta de a pune intrebari? Erotetica. Vine din greaca veche de la verbul “erotao”, care se traduce prin “a intreba”. Ei bine, acest “erotao” aduce foarte mult in limba romana cu expresia care se refera la sex: erotic, erotism si celelate cuvinte din familia lor. Acest erotic, de fapt, semnifica, in Grecia antica, iubirea omului fata de zeul sau protector, prin urmare avea un sens pozitiv, curat, fara urma de aluzii sexuale. Cu timpul, dupa ce a aparut, culmea, tot in Grecia antica, noul tip de religie hedonista, care a intrat repede in mentalitatea colectiva datorita accentului puternic pus pe sex, lumea a deformat sensul lui “eros”, acesta capatand o semnificatie strict senzuala.

Poate va veti intreba de ce am pus aceasta lunga introducere inainte de cuvintele pe care vreau sa le scriu. Poate de la primele randuri ati renuntat la citit. Celor care au mers mai jos, insa, le explic. Am citit intr-un post de pe blogul unui prieten ca s-au inventat filme porno cu indivizi cu dizabilitati, handicapati, oameni care sufera de pareze si alte boli care ii tin legati de scaunul cu rotile. Cred ca lumea asta a luat-o razna de tot! Nu credeam ca s-ar putea inventa asa ceva vreodata. Mi-e imposibil si acum sa cred, dar este adevarat. Si dureros. Si penibil.

Exista vreun public specializat/ familiarizat cu asa ceva? Crestem o generatie de copii/maturi care ar putea simpatiza cu astfel de imagini? Am ajuns la un grad atat de mare de imbecilitate? Avem langa noi o generatie XXX de care ar trebui sa ne fie frica? Ca in cazul ciudatului care si-a omorat sotia pentru ca era lesbiana si apoi s-a aruncat de pe balconul hotelului in ghearele mortii? Are atata putere internetul incat sa infecteze/ infesteze mintile atator oameni pe care, de bine de rau, i-am numi normali? Sau avem fiecare o parte intunecata in noi care izbucneste din cand in cand, ca un gheizer islandez, pentru a se hrani cu ciudatenii, cu anormalitate, cu chestii bizare, care ni s-ar putea parea sexy? In cazul acesta, n-ar mai trebui sa ne mire raul din lume, ci sa ne inspaimantam de grotescul ei.

Va intreb pe voi. Sunt normale aceste lucruri, aceste stari de fapt? Este normal sa devenim sclavii sexului, pentru ca apoi sa ne imbolnavim mintal, sa facem lucruri anormale si sa ucidem, intr-un sfarsit? Sa sugrumam frumosul si sensibilul din noi, sa le linsam perfid si sa ne vindem atat de ieftin macabrului? Raspunsul meu e categoric: nu dau vesnicia din mana pe secunda de pe gard. Al vostru?