Dimineata perfecta pentru depasiri de om prost

Ma trezesc azi-dimineata pe la 6, framantat de ideea stupida ca poate ar trebui sa ma ridic din pat si sa ma pregatesc de munca. Azi nu vreau sa intarzii niciun minut, vreau sa fiu matinal c-asa am promis aseara, intr-o convorbire tarzie cu cineva. Afara soare si cald, tirurile zburdau si scoteau triluri de-un romantism galagios (fi-le-ar starvurile cherdute…) in voie pe la fereastra dormitorului, EA dormea dusa, pe trei sferturi din latimea patului. Matremoneal.

Ma duc in hol sa vad ora la ceasul meu preferat, mare cat China si cu un soare abundent pe frontispiciu. Acele aratau 6. Hm. Devreme. Ma reintorc in dormitor si-mi trantesc cele 90 de kile pe cearsaf, astfel incat fac o prapastie mare imprejurul meu spre marginea de langa usa. Hai ca mai am vreme de-o repriza.

Adorm in doua minute, dar nu peste mult suna alarma si sar din nou. Ma echipez, uit pachetelul cu ceva d-ale burtii in frigi (iau mancare la munca cam de doua ori pe an, dar azi am promis ca fac gestul, spre multumirea EI), imi iau agenda, o carte, telefonul si cheile Fiatinei, c-asa mi-o alint eu. Cobor, dau cheie, ocolesc juma` de Sebes, ca sa ma pot intoarce inapoi de unde am venit. Retarzii au transformat Sebesul intr-un continuu interzis la stanga, asa ca daca vrei spre Alba, vizitezi orasul pana spre Sibiu, te intorci frumusel inapoi si abia apoi te pui la drum.

Conduc si visez, in acelasi timp. De-o vreme m-am obisnuit atat de tare cu traseul, incat imi imaginez ca, daca n-ar fi tampiti la volan, as putea ajunge de la Sebes la Alba si invers fara sa-mi mai strofoc ochii prin parbiz. Ei, dar aci e baiul al mare. Ca pe traseul asta sunt tampiti de-i nu ti-i mai rabda asfaltul. Accidentele se tin ca raia de caprele Irinucai. Bate sirena politiei ca alarma de razboi in fiecare zi, iar ambulanta ii tine hangul cu brio, in spate. Odata au sunat si pentru mine, dar numai ale politiei, caci ambulanta am refuzat-o.

Si cum imi imaginam eu o dimineata mult prea linistita pentru trafic si cum visam la ziua ce tocmai se crapa a munca, iaca prostu`: un idiot sare-n depasire chiar in fata mea, venind de pe contrasens. Ma trezesc urgent din visare, ii dau un claxon ragusit de nervos si-i arat o treaba interesanta (pentru prostii de teapa lui) cu mana dreapta. Tipu` nu se sinchisea sa se dea de pe contrasens si sa intre pe banda lui. Venea direct spre mine. La cativa metri in fata mea, trage tare de volan si intra in fata unei alte masini, atat de calm si cu o fata atat de implacabila, incat parca nimic nu s-ar fi intamplat. Genul de om care pare foarte sigur pe ceea ce face, istet foc si prost gramada, care o imbulineaza mai mereu si de fiecare data se scoate. N-a schitat niciun gest la semnul prietenos pe care i l-am facut cu mana, semn ca robotul din el traieste, iar Star Wars e filmul lui preferat, cu coloana sonora din Vali Vijelie.

N-am mai visat in continuare. Ma imaginam cu fiarele Fiatinei intrate in stern, cu picioarele din fata impletite pe dupa furtunul de alimentare al masinii aluia, cu o mana in lanul se secara si cu alta in portbagaj, resuscitat de tipii de la descarcerare. Aia cu clestii aia mari cu care zgarie caroseria ca sa te faca pachet pentru morga. Doar si baietii de la morga sunt oameni si poti sa fii tu cine-ai fi, nu te primesc pe faras, ca la o casa pustie. Pai cum te spala si-ti pun ei cravata daca tu esti desirat prin toata cutia?

Si uite-asa meseriasul care stie sa faca depasiri, expert in manuirea volanului, dar cu deficiente grave la talpa piciorului si la tomberonul cu creieri ia in bot vieti nevinovate de oameni cu scaun la cap. Nu-i de ras. E de speriat.

Nu da Dumnezeu sa faca unul un gest de genul asta si apoi sa opreasca pe undeva in fata mea si sa pun mana pe osutele lui! N-ar mai manca cu manuta lui vreo doua saptamani! Paiul i-ar fi cel mai bun prieten!